Orientare în Carieră



Ce înseamnă cariera pentru tine?
Ai un plan de creștere și dezvoltare? 

Încă de pe băncile facultății ne gândim la ce va fi și mai ales la cum va fi cariera noastră. Ne gândim la acea perioadă în care vom iubi tot ceea ce facem, vom implementa cunoștințele dobândite de pe băncile școlii la jobul la care am aplicat. Și totuși se întâmplă ca tot ceea ce învățăm să nu ni se potrivească, să nu ne aducă mulțumire, sau chiar să nu fie despre noi. Ce facem? Continuăm sau părăsim „insula” pe care o numim „acasă”, dar care nu are definiția de cămin pentru sufletul nostru?

Dacă te afli la „răspântie de drumuri”, așa cum ne place adesea să spunem, dacă simți că nu mai poți continua rolul pe care ți l-ai asumat odinioară și asta pentru că nu îți mai place ceea ce faci și nici cât câștigi, te invit să mă contactezi și să găsim împreună cea mai bună soluție.

Îți dorești o schimbare?

Probabil ai văzut și tu că vremurile în care trăim astăzi nu mai sunt acelea în care ieșeai la pensie după ce munceai 30-35 de ani într-un singur loc, iar business-urile nu mai funcționează nici ele la fel dacă nu ai în atenție resursa umană.

Astăzi, datorită evoluției pe piața muncii, competiția este mult mai acerbă și piața a devenit mult mai dinamică față de anii trecuți. Cu alte cuvinte, dacă simți că actualul job nu este chiar ceea ce îți dorești și crezi ai  nevoie de o schimbare, cel mai probabil reconversia profesională este răspunsul.

Sau, dacă simți că în compania ta, fluctuația de personal este mare, trebuie să te întrebi de ce!

În urma unui studiu recent, aproximativ 28% dintre români își doresc o schimbare din punct de vedere profesional la un moment dat.

Începe o schimbare în viața ta!

De ce? 

Majoritatea acestora activau în industriile cele mai grav afectate în urma pandemiei, exemplu: turism, Horeca, transport.

Dar nici reconversia profesională nu este ușoară, nu-i așa?

Știm cu toții că odată cu înaintarea în vârstă, este tot mai dificil să te adaptezi și să te acomodezi cu cerințele din piață.

Cu toate acestea, există soluții. Schimbarea traseului profesional poate să vină la pachet cu o serie de avantaje, precum: 

  • un salariu mai mare
  • un program de lucru mai flexibil

și lista poate continua!

Datorită nevoii de muncă acută din anumite domenii din piață, companiile au început să accepte salariați fără experiență sau persoane trecute ușor de prima tinerețe. Important este să fii serios și să-ți dorești să muncești calitativ.

Vrei să te înscrii la o sesiune de training pentru cariera ta sau pentru binele business-ului tău?
Îți ofer posibilitatea de a te forma dar și de a te dezvolta, pentru că portofoliul de cursuri este foarte vast:

1.

Cursuri de Auditor Intern ISO în sistem de management integrat 9001, 14001, 45001, etc.

Citește mai mult

2. 

Cursuri și Programe de Dezvoltare personală – leadership game, coaching individual & de grup, evaluare comportamentală DISC, comunicare în echipă, public speaking, etc.

Citește mai mult

Alege ceea ce te reprezintă, dar mai ales cursurile care îți oferă creșterea nivelului tău, fie că este vorba de domeniul personal, fie că este vorba de cel profesional!

Sunt alături de tine pentru a găsi strategii, pentru a ne orienta spre soluții, pentru a găsi oportunități. De aceea te invit alături de mine să mă cunoști, să te cunosc și mai ales să îți cunosc cariera sau afacerea, să o construim împreună, să o clădim generos, să îi creăm imaginea, să avem viziune și astfel să ne transformăm.

Putem desfășura împreună orientare în carieră!

Programează un apel GRATUIT!

Cine sunt și de ce să ai încredere în mine ca expert?


Salut, sunt Diana Claudia Filip!


Sunt absolventă a Facultății de Management, Marketing în Afaceri Economice, absolventă a unui Masterat în Managementul Calității şi absolventă a cursului postuniversitar de Evaluator de Risc în domeniul Securității şi Sănătății Ocupaționale. Sunt de peste 20 de ani consultant, auditor şi trainer, sunt Lead Auditor recunoscută de 2 organisme de certificare, acordând consultanță şi efectuând training-uri la peste 200 de companii din toate domeniile de activitate şi salariaților acestora. De 15 ani am propriile business-uri, şi am fost preocupată în permanență de dezvoltare personală, specializându-mă în multe domenii care, aparent, nu au nicio legătură cu pregătirea de bază.

Am simțit că îmi doresc mai mult, că orice schimbare începe cu mine însămi, motiv pentru care în iulie 2013 am început Programul Internațional de Certificare în Coaching, Training şi Public Speaking, mentorat de însuși John C. Maxwell, iar în februarie 2014 în SUA m-am certificat ca trainer, speaker & coach.

Dacă vrei mai mult, indiferent că ești salariat sau antreprenor, aș dori să îți ofer un apel gratuit, unde vom vorbi despre cât de ușor este să-ți poți atinge obiectivele.

Dă click pe butonul de mai jos, programează un apel de 10 minute și putem vorbi.

Hai să ne cunoaștem

Cum ar fi dacă ai începe să lucrezi într-un domeniu respectat, unde câștigi bine și îți oferă flexibilitatea la care ai visat întotdeauna? 

Vei afla ce trebuie să faci ca să poți să-ți creezi CARIERA pe care o vei iubi! 

PLAN DE CREȘTERE  .  DEZVOLTARE  .  RENTABILIZARE

Sunt Diana Claudia Filip, omul pe care te poți baza de fiecare dată!
Aștept cu nerăbdare să te asist în drumul tău spre succes!
Programează o discuție telefonică alături de mine și vom identifica ce ai nevoie pentru a fi împlinit, fericit și plătit corespunzător!

Vreau o discuție 1:1 GRATUIT